Faceți căutări pe acest blog

luni, 2 decembrie 2013

În decembrie, împreună cu Electrolux, dăruim bucurie!




Iata ca a venit si luna decembrie.  Spiritul Craciunului nu inseamna numai zapada, Mos Craciun si cadouri. Inseamna daruire, speranta, visuri implinite, dragoste, iertare, impacare, multumire. Si mai ales...fapte frumoase! Da, vreau sa fac o fapta buna, sa daruiesc ceva frumos altora, sa daruiesc bucurie. Asa ca, la invitatia Electrolux , am decis sa ma alatur unei frumoase campanii numite " In decembrie, impreuna cu Electrolux, daruim bucurie". Propun mai jos 3 retete de preparate, iar daca unul dintre ele va placea juriului, voi avea ocazia sa gatesc la Palatul Elisabeta in prezenta ASR Principesa Margareta. Unul din preparatele pregatite de mine atunci, ar putea fi donat catre copii si batrani, beneficiari ai Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Ce poate fi mai frumos de atat? 
Cat despre cele 3 preparate pregatite, trebuie sa am in vedere: o reteta de post, o reteta de biscuiti si o reteta pentru un fel principal cald
Pentru preparatul cald, am ales un fel de mancare pe care pur si simplu il iubesc.  Vinetele pregatite in acest fel sunt delicioase, satioase si se prepara foarte repede.

Vinete umplute cu cascaval.



2 vinete mijlocii
1 ceapa
2 catei de usturoi
3 linguri ulei
4 rosii 
(sau 1 conserva de rosii in suc)
100 ml apa
200 g cascaval
1/2 lingurita sare
3 crengute cimbru proaspat
piper proaspat macinat


Spalam cu apa rece vinetele si le stergem cu un servet de bucatarie. Taiem fiecare vanata  in jumatati egale. Scobim vinetele ajutorul unei linguri, si punem miezul de o parte. Presaram sare in "barcutele" de vinete formate, cu ajutorul degetelor le frecam  cu sare, dupa care punem in interiorul lor servete absorbante de bucatarie pentru a scoate cat mai multa apa din vinete. 

Intre timp tocam marunt ceapa si usturoiul. Incingem cele 3 linguri de ulei intr-o tigaie si calim ceapa si usturoiul usor. Tocam miezul vinetelor si il adaugam in tigaie, mai calim totul pret de 2 minute. Adaugam apa si lasam sa fiarba totul pana ce vinetele se inmoaie. Tocam rosiile cubulete (daca folosim rosii proaspete) si le adaugam peste vinete. Lasam sa fiarba totul inca 10 minute. Potrivim de sare si piper si condimentam cu frunzulitele de cimbru. 

Incingem cuptorul la 200 de grade Celsius. Indepartam servetelele de bucatarie din vinete, asezam vinetele intr-o tava incapatoare si le umplem cu amestecul de vinete si rosii. Dam vinetele la cuptor pentru 15 minute. Intre timp radem cascavalul. Scoatem vinetele de la cuptor, presaram cascaval peste ele si le mai dam la cuptor pentru 5 minute pana ce tot cascavalul se topeste. Deasupra presaram patrunjel proaspat sau garnisim cu o crenguta de cimbru. 


Servim alaturi de paine prajita si eventual iaurt grecesc.

Ca si preparat de post am optat pentru Briose cu ciocolata si banane. Sunt atat de bune incat nu ne-am putea da seama ca au ingrediente vegane. Un blat pufos, umed si moale in interior care se pastreaza la fel si timp de 3 zile. Secretul acestor briose este banana. Ea mentine miezul brioselor moale si delicios. Aceste briose se pregatesc foarte repede si se mananca si mai repede :).



Avem nevoie de:

3 banane mari foarte coapte
300 ml lapte de soia, sau lapte de cocos sau apa
100 ml ulei
250 g zahar
2 lingurite zahar vanilat
275 g faina
75 g cacao
1 lingurita praf de copt
1 lingurita bicarbonat de sodiu
1 praf de sare

pentru topping:
150 ml lapte soia sau lapte de cocos sau apa
30 g cacao
50 g zahar
2 linguri amidon
3 picaturi ulei vegetal
1 lingurita esenta rom
50 g fistic tocat
50 g merisoare uscate 
(sau agrise uscate, sau goji)


Incingem cuptorul la 190 de grade Celsius. Intr-un caston mare punem bananele decojite si le pasam cu furculita pana obtinem un piure fin. Peste banane adaugam zaharul, laptele de soia (sau de cocos sau apa), uleiul  si zaharul vanilat. 

Intr-un castron incapator cernem faina impreuna cu cacaoa, sarea, praful de copt si bicarbonatul. Peste amestecul de faina adaugam amestecul de banane si zahar. Amestecam usor cu telul pana obtinem o compozitie lichida, dar groasa de consistenta smantanii. 


Pregatim tava pentru briose, punem in ea hartiutele speciale si cu ajutorul unei linguri sau a unui polonic mic turnam compozitia obtinuta. Umplem hartiutele mai mult de 3 sferturi. Dam tava la cuptor pentru 25-30 de minute. Le scoatem din cuptor si le lasam sa se raceasca. 

Intre timp pregatim topping-ul: 

Intr-un ibric punem pe foc laptele de soia (sau de cocos sau apa) impreuna cu zaharul si cacaoa. Lasam sa se incalzeasca putin. Intr-un castron mic amestecam amidonul impreuna cu 2 linguri de apa, turnam peste compozitia din ibric. Lasam compozitia sa se ingroase ca o budinca amestecand incontinuu cu telul. La sfarsit adaugam esenta de rom si picuram cele 3 picaturi de ulei, amestecam din nou. Dam de o parte si lasam sa se raceasca usor. 



Luam cate o lingura de topping si turnam peste fiecare briosa, intinzand usor topping-ul pe suprafata briosei. Deasupra presaram fistic tocat si merisoare uscate (eu am folosit agrise uscate). Putem servi.


Iar la categoria cookies, am optat bineinteles pentru niste biscuiti in care am adaugat toate aromele Craciunului. Atat de parfumati incat va vor umple toata casa de arome placute de iarna si va vor aduce aminte de turta dulce din copilarie.

Biscuiti aromati cu ciocolata alba


250 g faina
200 g miere
100 g unt
80 g miez nuca
1 lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita praf de copt
1 lingurita scortisoara
1 lingurita ghimbir uscat macinat
2 lingurite cacao
1/2 lingurita nucsoara
1/2 lingurita cuisoare macinate
1 lingurita extract de vanilie
coaja razuita de la 1 portocala
1 praf sare

 pentru glazura
100 g ciocolata alba
3 picaturi ulei vegetal

Incingem cuptorul la 180 de grade Celsius. Punem miezul de nuca intr-o tava si coacem pana ce capata o aroma placuta (in jur de 7 minute). Lasam nucile sa se raceasca, dupa care le maruntim fin intr-un robot de bucatarie,  le lasam deoparte.  Intr-un castron incapator amestecam faina, nucile maruntite, cacaoa, praful de copt, bicarbonatul, sarea, coaja de portocala si toate condimentele aromate. 



Intr-un ibric punem mierea si untul si dam pe foc pana ce devin o masa fluida omogena. Turnam amestecul peste compozitia de faina si condimente din castron si amestecam bine. Framantam un aluat care se lipeste usor de maini. Dam aluatul la frigider pentru 10 minute. Aluatul va deveni usor lucios si nelipicios.

Din aluat formam bile de marimea unei nuci sau intindem aluatul pe masa de lucru usor infainata si taiem din el forme de biscuiti. Eu am ales sa fac si  niste stelute pentru ca mi-am dorit ca biscuitii mei sa aiba doua texturi diferite. Biscuitii rotunzi vor fi mai pufosi la interior, in timp de stelutele vor fi crocante. Punem biscuitii intr-o tava acoperita cu hartie de copt si dam la cuptor pentru 10-13 minute. Scoatem biscuitii si ii lasam sa se raceasca pe un gratar de bucatarie.




Intr-un castron asezat pe baie de aburi topim ciocolata impreuna cu uleiul. Turnam ciocolata topita intr-o punguta si o taiem la un colt. Peste biscuitii raciti trasam linii subtiri de ciocolata. 

Mai dam biscuitii pentru 5-10 minute la frigider pentru ca ciocolata sa se raceasca.


Sunt foarte buni si aromati.

Cam acestea au fost cele 3 propuneri de preparate. Si nu uitati, dragii mei: in fiecare zi cu un gest mic, puteti face un om fericit!

Enjoy!

3 comentarii:

  1. Toate , toate-s de mare exceptie .
    Spor la bucatarit tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  2. Delicioase preparate si apetisant prezentate! Eu sigur as alege retetele tale ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimite-mi comentariu aici.