Faceți căutări pe acest blog

joi, 28 martie 2013

Tort cu ciocolată, bezele și căpșune





Inainte de a incepe povestioara acestui tort, vreau sa va multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase si pentru minunatele urari. Va multumesc ca mi-ati fost alaturi in aceasta zi frumoasa si-mi doresc sa ne petrecem cat mai multe zile impreuna la fel! :) A fost o zi minunata alaturi de familie, prieteni si mai ales alaturi de iubitul meu sot care mi-a daruit, printre altele si ...


 acest minunat aranjament cu flori


Si dupa cum v-am promis atunci de ziua mea, vin acum cu reteta tortului. 
Despre tortul de mai jos...ce sa va zic...Am vrut sa fie un tort mai special, asa...ca de ziua mea, la fel cum a fost si Tortul Snickers sau Tortul cu dulceata de trandafiri. M-am gandit si m-am razgandit vreo 2 zile si nu-mi venea nicio idee cam cum sa arate sau ce gust o sa aiba tortul meu de anul acesta. Si cum stateam eu cu mainile incrucisate si ma uitam ingandurata in camara...imi pica ochii pe o punga de bezele din acelea marshmallows cumparate. Si tot cu ocazia aceasta mi-am adus aminte ca mai aveam si o punguta mai mica cu bezele mici din acelea mini marshmallows, asa ca...mi-am zis ca e un semn ca trebuie neaparat sa le folosesc la tort. Pentru blat am optat pentru un mudcake ca sa nu mai fie nevoie sa-l insiropez si mi-am zis ca e bine sa-l acompaniez cu niste capsune acrisoare. Asa ca am cumparat si 2 caserole de capsune si...m-am gandit ca nu stica daca topesc bezelele alea mari in cateva capsune fierbinti! :). 


Pentru blat(cu diametrul de 23 cm):
200 g ciocolata neagra (75% cacao)
250 g zahar alb
75 g unt
65 g cacao
5 oua mici sau 4 oua mari
120 ml lapte batut
50 ml apa
140 g faina 
1 lingurita praf copt
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
zahar vanilat
sare




Incingeti cuptorul la 190 de grade Celsius. 
intr-un castron pe bain marin puneti ciocolata impreuna cu untul si lasati sa se topeasca si sa se incorporeze bine, 



dati deoparte si lasati sa se raceasca




intr-un castron incapator amestecati cu telul ouale impreuna cu zaharul, sarea si zaharul vanilat, amestecati pana se incorporeaza toate, nu insistati mai mult!


turnati laptele batut si amestecati din nou


turnati toata ciocolata racita si incorporati



 intr-un castron amestecati faina cernuta impreuna cu cacaoa, praful de copt si bicarbonatul, dupa care incorporati totul in amestecul de oua si ciocolata


turnati amestecul intr-o forma de tort cu diametrul de 23 cm unsa cu unt si tapetata cu hartie de copt. Dati tava la cuptor pentru 50-60 de minute. Scoateti blatul din cuptor si lasati-l sa se raceasca COMPLET in forma de tort, dupa care asezati-l pe un gratar de bucatarie. Fiind vorba despre un blat tip mudcake, atat timp cat este cald, blatul este umed si sfaramicios. De aceea el trebuie scos din forma dupa ce se raceste si capata o textura mai tare.


pentru crema:
600 g capsune proaspete
100 ml smantana pentru gatit
150 g marshmallows mari
1/2 lamaie
70 g zahar (optional)
2 linguri amidon
10 g gelatina granule
200 ml frisca lichida
zahar vanilat
50 g bezele mici (mini marshmallows)
100 g picaturi de ciocolata



 Dupa cum am mai spus, bezelele au fost din acelea cumparate si gumate, nu facute in casa. Cu bezele facute in casa nu am incercat si nu stiu cum ar iesi crema. As fi putut sa fac o crema tip bezea in casa, dar nu ma incanta foarte tare mirosul de albus gatit, in plus, bezelele astea gumate mi s-au parut mult mai interesante. Bezelele mici (mini marshmallows) mi s-au parut tare haioase, mai ales ca mi-am dorit sa le pun in crema la sfarsit de tot. La inceput ele sunt crocante, insa in contact cu umezeala, devin moi si pufoase. Asa ca pentru un grad mai mare de crocantzeala, am ales sa pun picaturi de ciocolata. Cred ca la fel de bine ar merge si cu bucatele mici de cioco, daca nu aveti picaturi. 


spalati si curatati capsunele, tocati-le in bucati potrivite si puneti-le intr-o cratita. Stoarceti peste ele jumatatea de lamaie si puneti cratita pe foc. Lasati capsunele sa fiarba la foc mic spre mediu timp de 10 minute amestecand incontinuu sa nu se prinda. 



capsunele nu trebuiesc fierte foarte mult, doar cat sa se inmoaie si sa-si lase sucul lor parfumat. Nu le pasati, lasati-le asa bucatele, vor fi mai interesante la textura :)


turnati peste ele smantana lichida si aduceti din nou la punctul de fierbere


 obtineti o compozitie de o culoare roz placuta


peste care puneti bezelele mari


in toata nebunia asta roz si fierbinte, bezelele cele mari se vor topi si se vor transforma intr-o deliciosenie delicata. Gustati si vedeti daca vreti compozitia mai dulce. Pentru mine, bezelele au fost indeajuns de dulci, am mai adaugat numai 2 linguri de zahar in plus. Voi adaugati dupa gust. Nu uitati insa, ca la sfarsit vom mai avea in crema bezele mici si picaturi de ciocolata!


Hidratati gelatina in 3 linguri cu apa, lasati deoparte. Dupa ce bezelele mari s-au topit, adaugati amidonul amestecat cu 3 linguri de apa, lasati sa fiarba. Stingeti focul si adaugati zaharul vanilat si gelatina hidratata. Amestecati pana ce gelatina s-a dizolvat complet. Acoperiti cratita cu o folie alimentara si lasati sa se raceasca complet. Veti obtine o budinca parfumata si tare buna! :)


 Bateti frisca lichida si incorporati-o in budinca de capsune


dupa care incorporati usor bezelele cele mici si picaturile de ciocolata


Taiati blatul in 2 parti egale (taiati partea de sus crapata, astfel incat sa puteti sa nivelati blatul, si taiati 2 felii groase ca dimensiune)

puneti o jumatate din cantitatea de crema peste prima felie de blat, puneti si al doilea blat, peste care puneti restul de crema de capsune


Dati tortul la frigider si pregatiti frisca si decorul
Pentru decor:

200 ml frisca lichida
2 linguri zahar pudra
capsune
picaturi de ciocolata
mini marshmallows

bateti frisca impreuna cu zaharul pudra pana obtineti o frisca tare, imbracati tortul 


apoi decorati dupa cum doriti. Eu, din lipsa de inspiratie, am aruncat cateva bezele mici pe margini, am pus jumatati de capsune, iar pe deasupra jumatati de capsune, bezele mici si picaturi de ciocolata. 


Dupa cum am spus si mai sus, bezelele mici, in contact cu umezeala se vor inmuia si nu vor mai fi crocante. Asa ca daca doriti, puteti orna tortul cu capsune si sa presarati bezelele cu putin timp inainte de a servi tortul.


invitati-va prietenii 


lasati-i sa va admire opera culinara :)


 si serviti-le feliute din delicatul tort



 parfumat, cremos, si cu picaturi crocante de ciocolata


vor cere cu siguranta si a doua felie


Enjoy! :)

13 comentarii:

  1. La asa bunatate, cred si eu ca vor mai cere o felie. Eu as mai fi fost mai indrazneata :"> si as cerut inca doua la cat de apetisant e.

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani scumpa mea! Sanatate si multa iubire! :*
    Tortul e superb si delicat ca o zi de primavara!
    te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. Tortul e minunat , iar aranjamentul si mai si ;) La multi ani din nou , multa sanatate si tot ce-ti doresti !!!
    PS.Te astept cu mare drag la provocarea din aceasta luna :http://catkitchen.wordpress.com/2013/03/31/dulce-romanie-provocarea-lunii-aprilie/ .M-as bucura enorm sa te am alaturi !! ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. arata delicios !!!

    http://nicoraulea.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani! Superb tortul, la fel si aranjamentul floral!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Maya! Aranjamentul este cadou de la sora mea :).

      Ștergere
  6. Wuau, m-ai cucerit cu acest tort deosebit, mi-am salvat reteta si curand o voi face, aici in spania este epoca de capsuni, deci imi vine perfect, raman sa te urmaresc sa vad ce retete deosibite ne m-ai aduci, te invit sa vizitezi blogul meu: http://adinasweetsaccessories.blogspot.com.es/
    Salutare

    RăspundețiȘtergere
  7. Am facut acest tort si mi-a iesit ffffff bun, un tort delicios! Multumim pentru reteta!:)Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult ca v--a placut! Ai pus si bezele din acelea micute? Eu abia astept sa le folosesc si in alte combinatii :).

      Ștergere
  8. cel mai bun tort pe care l-am mancat vreodata! ...azi il fac din nou ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria Antoaneta, mi-ai facut o mare surpriza! Ma bucur din suflet ca l-ai incercat si mai ales ca ti-a placut! Este un tort cu o compozitie speciala, nu mi-am inchipuit ca o sa-i incante si pe altii la fel de mult cum m-a incantat si pe mine! Se pare ca m-am inselat! :). Pup cu drag si te mai astept pe la mine!

      Ștergere
  9. crezi ca ar trebui sa raman la cantitea scrisa pt tava rotunda de 26 cm sau sa fac pt o portie jum? arata super tortul!! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cantitatile acestea e posibil sa-ti iasa un blat destul de subtire pe care sa nu poti sa-l imparti in doua. Incearca sa calculezi ingrediente pentru o forma cu diametrul de 26 cm.

      Ștergere

Trimite-mi comentariu aici.