Clătite chinezești pentru micul dejun 煎饼



Cand am vorbit despre Micul dejun chinezesc, povesteam despre mancaruri calorice care pentru chinez reprezinta doar un mic dejun frugal. Clatitele despre care vorbesc astazi fac parte din categoria street food, asa zisele mancaruri de pe strada. Si intr-adevar, este mancare de pe strada, adica un produs tip fast food dar care se gaseste si se gateste numai pe strada. In general, chinezul niciodata nu isi va gati asa ceva in propria lui bucatarie, ci va manca acest tip de clatita dimineata, numai calda si neaparat iute si cu ceapa verde!Eu una nu ma incumetam niciodata sa mananc asa ceva dimineata, insa la pranz, cand ajungeam mai tarziu la cantina si nu mai ramanea nimic de mancare pentru intarziati ca mine, sau cand vroiam sa evit vacarmul infernal si lupta infinita din cantina studentilor ca sa apuc un bol de orez, mergeam pe strada si imi cumparam cate o clatita gigant cu care imi saturam stomacelul pentru cateva ore bune.  Ca sa va faceti o idee mai clara ce sunt aceste clatite, priviti aici la acest videoclip:


Buuun...acuma ca ati vazut treaba asta, sigur nu o sa mai vreti sa mancati asa ceva, sau o sa va ganditi ca nu veti putea niciodata sa le faceti acasa pentru ca nu aveti plita aceea rotitoare. Din proprie experienta, va spun ca o astfel de clatita merge la fel de bine facuta si in tigaia de acasa fara probleme. Sa incepem deci:


120 g faina
75 ml apa
2 oua
1 praf sare
2 lingurite ulei vegetal
1 legatura ceapa verde
1 lingurita pasta de ardei iute
1 lingurita pasta de ardei dulce


cantitatile de mai sus sunt pentru 2 portii, in principal baza este aceeasi, topping-ul se poate modifica. Ma refer la pasta de ardei, daca nu va place dulce sau daca nu suportati iute asa de dimineata. In plus, se mai poate adauga coriandru proaspat tocat. Nu incercati faza cu patrunjel sau marar caci sigur stricati chinezaria si n-ati facut nimic :)) Si ca aceasta clatita sa aiba si o consistenta crocanta, se mai pune si o foita de wonton prajita, cam ca un biscuite sarat sa zicem, asta numai daca gastiti si va place. Eu in China, uneori nu mancam cu foita asta prajita si nici astazi nu am pus. 



intr-un castron amestecati faina, apa, si sarea.



trebuie sa obtineti un aluat lipicios si dens ca o smantana groasa, lasati-l deoparte


tocati ceapa verde marunt sau mai mare, depinde cum va place


intr-un castron bateti un ou


incingeti o tigaie de teflon, dati focul FOARTE MIC si adaugati 1 lingurita de ulei vegetal


puneti cam 2 linguri pline din aluat si intindeti-l repede cu lingura sau cu polonicul in tigaie astfel incat sa obtineti o clatita 



in timp ce clatita se prajeste incet incet la focul mic pe partea de jos, turnati oul batut pe deasupra, intindeti-l uniform pe deasupra aluatului de faina


intoarceti clatita astfel incat partea unsa cu ou sa fie jos


ungeti aceasta parte cu pasta de ardei dulce si pasta de ardei iute (sau una, sau alta). Nope! NU trisati cumva sa puneti bulion sau suc de rosii ca iar nu merge treaba! Ori suntem chinezi, ori nu mai suntem, ne-am inteles, da? :))


 Presarati ceapa verde si coriandrul verde daca va place


rulati clatita direct in tigaie



si nu va ramane decat sa o serviti!


imediat o serviti!


si neaparat fierbinte!


 nu-i nevoie de sos de soia sau alte adaosuri



 este numai buna asa cum o vedeti! :)




Enjoy! :)